Amalgam
februarie 28, 2015
Sentimente vin și pleacă, mă întreb care-i al meu.
Că de-o lună încoace, nu mai știu cine sunt eu.
Am luptat și e-nzadar, ca să sper la nopți mai lungi.
Și-am căzut într-o duzină, de-amalgame și de vise…
Că nu știu care-i real sau care este ficțiune.
Tot privesc neîncetat sperând că noaptea rămâne….
Dar într-un final am realizat, că viața-mi este ficțiune.
N-am cortină să o las, rolul meu să-l dau deoparte
Ca într-un final să cred, c-am trăit doar într-o carte.
Tot mai sper la zori mai scurte și la nopți tot mai tăcute
Dar înfiecare seară se aude câte-o vulpte.
Că mirosu-i este fin, simte hoitul de departe
Că așa am tot ajuns, sperând că trăiesc în carte.
o9noapte 