Poet solitar, rămas singur prin parc…
Încerc să găsesc zarea dar ce sentiment ciudat.
Îndoliat de când mă știu, mi-am tot cărat din cruce.
Lacrimi închegate îmi tot cad din ochi.
Și-un vânt de plumb, mă tot izbește-n spate
Drumul nu-l găsesc dar simt miros de moarte.
Poet solitar rămas singur prin odaie.
N-am înțeles nici până azi, cu ce oare am greșit ?
C-am iubit tot ce-am putut și pe mine m-am uitat.
Poet alcoolic, mult prea tânăr ca să mor, dar mult prea bătrân ca să trăiesc.
M-am lipsit de tot ce-i viață, am uitat că mai exist.
Pe fața-mi stau tot amintiri, o barbă deasă mă ascunde
De privirea ta de azi, ce mă caută, iubire.
Ea mi-a spus rămâi cu bine, eu i-am spus că nu chiar azi.
Și doar ți-am trecut prin privire, și tu m-ai simțit că mor.