Letargie

Eu sunt acolo? Ce zace în oglinda spartă?
Te rog, vreau să îmi răspunzi, fără doar și poate.
Că am realizat că tot la zi ajunge și ce-a mai lungă noapte.
Și lacrimi au fost multe chiar de nu știi tu de ele.
Pentru tine, iubire, povară a vieții mele…
Poți să plângi cum am făcut și eu, dar va fii în zadar.
Că n-ai să te mai contopești cu sufletul meu hoinar.

Scăpat de letargie scriu și mă cuprinde teama….
Că vocea mea răsună-n cosmos dar nu răsună tare.
C-aș vrea s-auzi că te-am uitat,
Dar rana e dechisă-n suflet și încă doare…
Iar nopți prea lungi au fost multe.
Dar n-am să ți-le descriu….
Că mă puneam în pat și mă simțeam în sicriu….

Dar lumina mea se stinge, precum o lumânare
Și-ncerc să mă regăsesc, printre felinare.
Lumina e difuză, cu greu te mai zăresc.
Ești plăsmuirea mea imaginară, iubire, ce te tot doresc?
Te am  sau te-am avut? Te-am găsit sau nici nu te-am avut?
M-am adunat din sticla spartă și-am realizat că am murit….

Frânturi pierdute pe mare…

tumblr_ngonllfrDs1ru8nnoo1_500Pe nisipul Mării Negre eu am scris că te iubesc cândva
Doar că marea a uitat să mai citească
Şi fiind prea agitată a uitat să-mi mai zâmbească
Când aterizam din vise tu nu mai erai în nava mea…

Se pare ca eşti un obiect zburător neidentificat
Căci doar iubirea te mai poate recunoaşte
O noapte de sacrificiu ne mai desparte, acum de Paşte
Să-mi recunoşti acum în faţă dacă m-ai iubit vreodată cu adevărat…

Și printr-un singur val să-mi fii aproape de piept
Să stau la picioarele tale și să-ncep să cuget.
Că lumea asta mare, un loc sigur e al nostru
Să ne lăsăm purtați de mare, să plutim în neant.

În noaptea asta să profităm de liniște și cântăm.

Că doar glasul tău calmează până și valurile negre
Dar am uitat că-n noaptea de-nviere eu trebuie să fiu treaz.
Căci valurile astea mi-au acoperit iubirea
Și-n lumina selenară m-am deprins de mal cu teamă.

Odată am fost un singur val și-acuma suntem ploi….
Cădem unul fără altul și devenim noroi.
Cu toate astea suntem indignați, că suntem prea distanți.
Când ne-apropiem de-odată devenim ciudați.

Că-n ochii lumii am fost neintegrați, dar noi eram perfecți.
Mecanisme trupeşti, de-odată deveniţi defecţi.
Dar scrisul meu la margine de mare s-a șters și tu m-ai uitat
C-am pus atâtea sentimente într-un scris adevarat.

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

Destin

Pleoapele-mi sunt grele…

Stau treaz în viziune și-n clipe.

Tu stai și mă privești cum inima-mi pulsează vise.

Imaginare păsări îmi tot dau târcoale

Și amăgitoare vise îmi tot vorbesc…

În glas îți simt simt durerea și nevroza

Și pe buze îți stau lacrimile…

Și nu înțeleg putrefacția dintre noi

Mă doar atât de tare cuiele din suflet

Și tu le adâncești mai rău.

Sinucigașe vorbe îmi răsună-n cap

Că la răscruci de gânduri sunt dezorientat.

Aripile-mi sunt ude iar privirea adormită

Și mâna-mi e istovită de atâta scris.

Bat în lemn de teamă,că astăzi voi murii.

Și-mi stau crucile de o parte și de alta a luncii…

Pe toate să le car și să le duc la suprafață

Că doar una dintrele ele, îmi va sta la cap.

Ce destin prea blestemat, că n-am crezut în el

Și-acum ma îngropat în sufletul unui pom.

Trezește-te Luca, scoală Ioane

Trezește-te Luca, scoală Ioane82909

Că inima-mi moare și timpul tot zboară

Am mâna prinsă de-o aprigă gheară

Și leul și taurul la mine tot zbiară

Cu gura uscată de-o apă dulceagă

Privesc păsări călătoare la mine în poală

Cu burta flămândă de-o pâine uscată

Te strig pe tine Luca, te chem pe tine Ioane

Pământul se tot adapă Ioane cu pașii mei mărunți

Apa ce pică din cer, pare că mă rebotează  încet.

Unde ești tu Luca? Rănile-mi să-mi fac bine…

Taurul ce rage, nu îi este frică de mine și mai aproape vine.

Se-nfruptă cu teama mea,dar tu Doamne mă ții tare.

Vremea mohorâtă, mă-ndeamnă spre tine, îngere ceresc.

Trezește-te Luca, scoală Ioane, că-mi e tare teamă.

Lumina ce-a de zi, ușor se lasă-n seară…

Trupu-mi osândit, îmi cade printre mărăcini…

Și te strig pe tine Luca și te chem pe tine Ioane.

Că leul stă la pândă,așteptând să mă omoare.

Poemă

Și cum să-ncep această poemă de iubire?cântecul-care-invită-la-tăcere-liniștea-în-muzică-cristina-șoitu

Că nu vreau visele-ți în lacrimi să-ți înect.

Să scriu cu litere mărunte și să sfârșesc spre moarte.

Rând pe rând să scriu cu teamă și mai apoi să plâng

Să țin condeiul bine și cu glasu-mi tremurând….

Să-ți recit cu nonșalanță,acest vers păgân.

Că nu știu de-ți place, nici de-l vei citii vreodată

Că-n groapa ce mă duc, nu voi privii în spate.

Și știu că nu vei plânge, nici gesturi n-ai să faci

Vei avea tu grijă, în adâncuri să mă bagi.

Dar vreau într-un final, să-ți văd ochii dragi

Cum vor privii amurgul, sperând că voi venii

Pe drumul cunoscut,dar de-acum îl voi da uitării.