În timp ce stăteam la o terasă, am trecut strada pe partea cealaltă şi m-am aşezat la masă. Şi în timp ce vorbeam cu prietenii mei diverse lucruri la un pahar de vin, îmi sare în ochi o fată care trece pe lângă locul unde stăteam şi se pierde pe strada din spatele meu. Atunci mi-aduc aminte de o poveste mai veche în care apăream ca personaj principal, iar ea apărea undeva pe-acolo. Aş fi vrut să am puterea să mă ridic de pe scaun, sa îi ies în cale şi doar să îi şoptesc la ureche anumite regrete în timp ce o îmbrăţişam. Exact. Îmi părea rău pentru o dată din trecut când am fost prea egoist şi n-am ţinut cont de cei din jur, iar asta ne-a afectat pe toţi, inclusiv pe mine!

Băăăi, dar ce răăăău mi-a părut! Acum că mi-am dat seama, acum şi atunci, dar se pare că prea târziu, stau şi mă întreb…de ce n-am făcut-o? Mergea prea repede? Se grăbea oare undeva? M-ar fi respins? Nu am nici cea mai vagă idee. În schimb, m-am consolat puţin în noaptea asta, căci mi-au venit vreo 2 idei pentru o poezie, deşi am enumerat toată povestea într-un text mai scurt, îmi place sa aştern şi 2-3 rime aici.

Cu 2 beri, un telefon şi 3 prieteni la masă

Eram eu ieri şi mă distram la o terasă

Când deodată, pe lângă mine a trecut

O prietenă grăbită pe strada alăturată.

Şi am rămas…pfff…mut!

Ce tare, dar ce tare

Mi-aş  fi dorit să o salut, să am răbdare…

Să-i fi ieşit în cale…

Să-i şoptesc la ureche anumite regrete

În timp ce o îmbrăţişam pe pavelele netede…

Dar nu a fost sa fie, eu tot în scaun am rămas

Iar ea se-ndepărta de mine cu fiecare pas.

Acum regret enorm, ca n-am făcut nimic.

A doua şansă am s-o apuc doar dacă ştiu ce o sa ii zic!