Anxietate

M-am retras în camera rămasă goală,ikigai
Am început să beau, să pot uita tot și de toate,
O țigare-mi facea urechile să miște,
Când tutunul ei se săruta aprig cu focul din brichetă,
Și eu simțeam amorul lor cum îmi inundă plămânii.

Vacarmul ăsta mă face  să tresar la fiecare oră,
Când cucuveaua cântă, flămândă de suflete,
Mesager al morții, ce-mi porți chipul pe gene,
Scutește-mă de toate, hai să scriem poeme…..
Căci amândoi am fost frumoși, și am devenit blesteme.

Și totul devenea ciudat, vedeam cum timpul trece,
Anxietatea în care m-am format devine tot mai rece,
Și-mi căutam țigari în blugi și-n geacă,
Eram însetat de amorul dintre flacără și țigară.

Sentimente sau nevoia?

Nu te-am mai zărit de-o vreme, dar nici nu îmi doream.
Mi-ai captat privirea și mai atras spre tine.
De mult nu ne-am vorbit, dar nici nu simțeam nevoia….
Nu știu ce să îți zic, dar prefer să-ți scriu.
Dar cu toate astea, tot nu simt nevoia…

A trecut un an, doi sau trei? Nici nu mai știu.
Dar nici nu am simțit nevoia să-i memorez.
Știam că vei pleca, curând sau mai târziu.
N-am ezitat o clipă să-ți spun ce simt.
Cu toate că nu simțeam nevoia…

Fumul tău de țigară-mi inunda mintea,
Simțeam în adâncul meu nevoia de tine!
Scrumai în gândurile mele și vântul le-mprăștia.
Simțeam nevoie de tine, dar tot nu o vroiam.
Nu te-am mai zărit de-o vreme, acuma ce făceai?

Acum, am simțit amândoi nevoia de noi.
Și ne-am privit în treacăt mai triști ca niciodată.
Ne-am deprins de sentimente, amândoi subtil….
Nu știam de ne vom mai vedea sau dacă ne mai știm.
Dar nu te-am ai văzut de-o vreme.
Și simțeam nevoia…….

muzei

nu-mi pasă,
nu ne-am născut toţi în puf
şi nu toţi tânjim după aceleaşi lucruri.

îmi imaginez că stă pe-o bancă
cu o ţigară să-i acompanieze noaptea pustie
şi o călimară ce are să mi-o dea când plec

mă întreabă,
tu ai fost îndrăgostit vreodată?

iar eu, luându-mi un aer trist,
mă pregătesc să mint

cum să nu?
zi de zi eu mă îndrăgostesc
de noaptea asta pustie
de urbea asta plictisită cu sictirul ei antropic
cu râsul ei spasmodic
cu surâsul ei malefic

şi de tine, draga mea
că-ţi zi de zi vorbesc
şi tu nu mă auzi
şi mă pierd în noaptea pustie

…şi tu nu mă auzi

Hamei

tumblr_n4mztqYoiX1rs1gaeo1_1280unde mă aflu? A da…sunt în casă
Cât este ceasu’? ceasu-i de rasă…
Pardon, de firmă, că nu e caine
Să mai rămână de băut și din banii de pâine
ce se-ntâmplă aici, nu știu o iotă
Uite la ăsta, mai dă-ne-o anecdotă
Ca să rămânem aici, fresh, treji
Și zile la băieți ca nu o să dea greș
Când soarele răsare noi încă dăm dublaje
Și-atunci când plouă afară noi găsim anturaje
Cu care să bem, cu care să petrecem
Dă-i muzica la tare până nu o să mai putem.
Am ieșit surd de-acolo, și căzut în saltea
Dimineața la plimbare, îmi caut țigara…
Mă duc la bloc, sa-mi iau de la toneta,
Un chibrițel pentru cea mai tare flașnetă…

Drumurile vieţii

Se lasă întunericul peste biserica lui pustie. nu-te-uita-inapoi-1_6bd78db662d46f

Când în fiecare seară,doar vântul îl aşteaptă

Să înceapă să rostească măcar o rugăciune

Că oamenii de pe stradă,sunt departe de credinţă

Şi crede că viaţa este o grea sentinţă,pentru fiecare fiinţă

Că totul se stinge precum o lanternă,fără să ai habar

Când zorile dispar,eu uşor încep să apar,

Şi mă vezi precum o cană goală,dar eşti prea orb

Că te-ai îndepărtat mult de credinţă, dar încă vezi drumul

Că nu eşti aşa înnecat de fumul,ce îţi iese din ţigară

Lasă jos carafa cu vin,unde acolo crezi că îţi zace tristeţea

Că omul este mult prea orb, îşi face singur dreptatea,

Când mâna ridică,spranţa-şi curmă calea şi pleacă,

De pe aceste tărâmuri mult prea aride.