În spatele șcenei
A căzut cortina și-au rămas măștile pe scenă…
Nu știi unde să te uiți să recunoști pe cineva.
Sunt toți o apă și-un pământ, dar acum sunt măști.
Este doar o scenetă proastă, ce ține o viață…
Alerg în inversul acelor de ceas, dar în zadar,
Se înfig în venă și-mi sedează câmpul vizual,
Sprijinit de coastele unui calorifer, respir greu și apăsat,
Realizez că șceneta mea, se-apropie de final.
Oare sunt pierdut? Chiar, eu cine sunt?!
Sunt Rotus, sunt Laur sau sunt Ionuț?!
Asediat de întrebări, mă retrag în mine,
Trag cortina, și las măștile să vorbească.


