Sună de neînțeles acest motto al meu, dar simt că acum e momentul. Am lăsat într-o beznă totală trecutul, ca să mă pot concentra mai bine pe tot ce se va întâmpla de acum înainte. Am redus toate bețiile la pragul critic de 0 absolut, am redus și țigările cât am putut de mult, și vor fi progrese și mai mari pe viitor. Pentru început mi-a fost puțintel greu, dar mă simt împlinit. Și nu prea… Regimul alimentar de shaorme și pizze sau mese la Mc’Donalds au fost acum înlocuite de sandwichuri, salate, mâncăruri gătite și sucuri naturale. Mi-am diversificat chiar și gama de fructe pe care o înfulec zilnic, compusă din mere, banane, portocale, grapfruit și nuci. Înainte nu mâncăm chiar deloc, și mi-era scârbă de ele, acum nu mă mai satur. Orele de culcare sunt acum decalate cu o oră în urmă față de orele târzii la care mă culcam de obicei.

Ma gândesc la viitor într-un mod ciudat, fiind totodată foarte mulțumit de eternul meu prezent pe care îl trăiesc în fiecare zi cu o oarecare plăcere. Sunt un om împlinit. Da și nu! Habar n-am ce va fi în viitorul meu, de mâine începând. În afară de faptul că mă duc la facultate și la dentist, niște lucruri fiind certe, restul se adâncesc în mister chiar în acest moment. Un singur lucru e sigur. Vreau să LUPT! Vreau să lupt să-mi țin toți prietenii aproape, vreau să lupt pentru ceea ce SIMT, vreau să lupt să-mi apreciez familia din ce în ce mai mult și să le arăt asta membrilor ei, vreau să lupt să fac față unui „challenge” destul de provocator: facultatea. Vreau să lupt pentru vise. Vreau, îmi doresc! E tot ce am nevoie, am încredere în mine ca pot și nu mă voi da în lături de la nimic. Cum să vă fac să înțelegeți? E ca și cum ai cuceri o fată și îi intri în friendzone, fie că te bagă ea, fie involuntar, tu tot o invadezi cu sentimente și îi arăți că-ți pasă, te dai peste cap, dar fara rost, căci la marele final ambele tabere se vor declara înfrânte. Dar asta e cu totul alta discuție. Vreau ca acest articol sa fie un post motivațional și să dea putere și încredere oricărui tânăr de vârsta mea care îl citește. Nu râdeți de mine, nu râdeți de ceea ce scriu, cum scriu și de ce scriu. Chiar am intenții bune…!

Tre’ să-nveți să lupți cu tot ce-ți poate sta în cale
Ca să te ridici atâta timp cât mai poți sta în picioare
Să mergi cu sufletul rănit, obosit și plin de bandaje
Că la sfârșit rămâne doar un tablou plin de colaje
Mai ții minte când eram mic, și ziceam când o sa fim mari ce ne doream?
Că dacă n-aveam asta, chiar nu știu pentru ce mai trăiam…
Așa că până la final să porți în piept acest cuvânt
Ca bătălia se va duce până la ultimul minut!