Leagă-mi…

Leagă-mi ancora de gât și aruncă-mă în mare.
Să mă scufund odată cu sentimentele primare….
Că-n lumini selenare apa prinde viață
Și-n adâncul ei se îneacă o ultimă speranță.
Leagă-mi ancora de gât și aruncă-mă în mare.
Lasă-mi sufletul să plece, n-arpinde lumânăre.
Calea mea-i întuneacată cum a fost de-atâtea ori.

Du-mi trupul departe, dezleagăl de fiori
Iubește-mă ca altă dată chiar de ar fi să mori.
Sentimentele tale mi-au devenit străine,
Ca o pasăre ce tot zboară, că nicăieri îi este locul…
Și-apoi să-mi anesteziezi trupul să uite ce îl doare
Apoi să-mi servești otravă să uit că mai exist.
Că port blestem de viață pe umeri-mi tăiați.

N-am vrut iubire de la frați că a ta mi-a fost de-ajuns.
Dar iubirea-ți era trecătoare,mă doare că nu mi-ai spus.
Am omis să-mi scriu durerea, căci lacrimile-mi stricau lucrarea.
Dar asta mi-a fost soarta ca să lupt cu ce nu pot uita.
Și în adânc de mare, oamenii prind viață…

Îngere răspunde

De ce îngere ,toate-s trecătoare..muritoare?fallen angel

De ce îngere,stelele-s prea sus şi cerul de neajuns?

Îngere de ce plâng cu lacrimi de sânge?

Se scurge ultima fărâmă de nisip ce-mi zace în clepsidră

Şi mă menţine viu prin această lume fără de vreun sens

Eu om ce stau şi mă gândesc la tine înger terorizat de mine

Când la orice greu …eu te strig pe nume şi-mi apari în cale

De ce îngere de-acum vei merge doar agale? Am greşit şi asta doare

Am risipit cenuşa din aripa-ţi ars de mine când am dat de greu

Şi acum mă rog la tine ca la bunul Dumnezeu că îmi e tare greu

În fiecare seară oameni fără de chip îmi răpesc liniştea deplină

Şi mă îndepărtează tot mai mult de curata lumină ce vine de sus

Nu-mi înlocuii nisipul cu cenuşa ta ce-a minunată

Eu nu mai sunt omul cel de altă dată.

Oase de plumb

Îmi  sunt oasele frânte sub greutatea-mi  sufletuluitumblr_mfr4kbCzAS1qb5t88o1_1280
Îmi  lăcrimează mâinile zi de zi prin versuri derute
Vorbe spuse, vrute şi  nevrute se răsfrâng  pe trupul meu
Pângărit de ploi,huiduit de vânt şi  îmbrăţişat de soare
Căci aşa-mi e viaţa trecătoare şi cred,ca ar trebuii să doară
Când sunt  trezit de urlet de mioară,prinsă în inima munţilor
Cuvinte  tocite-mi  stau pe vârful de stilou ce sângerează
Şi  pe foaie  cade  geana  mea  ce  luminează  întunericul  alb
În  casă-mi pluteşte  fumul  alb de cenusă  spulberată de vânt
În gând  încept  să  cânt melodii  pe care nu  le ştiu …
Învocând  un  zeu  pe care  nu-l  mai  ştiu, când totul în jur, e pustiu
Iarbă  neatinsă  de îngeri , fructe  fără  gust şi aromă
Struguri  albi fără corolă şi gânduri de ocară….