Buzele îmi tremurau pe frunzele
Ce vântul noaptea le gâdila ţesuturile
Şi mă exilau pe uscat ca pe un cetaceu pe moarte…
Mâinile-mi gemeau pe trupul tău scorţos
Sau cel puţin era un alt vis pervers de-al meu în noapte
De la etajul 6 te pescuiam din mulţime
Şi te-aduceam tot mai aproape de malul argilos
Tu mi-ai văzut privirea prin cioburile de sticlă sparte
Si încercai să-mi cauţi culoarea ochilor
Dar un impuls departe încerca să-ţi transmită
Că mâna mea şi mâna ta nu vor fi concurente în faţa mărilor…
Un eveniment cu sprijinul UrbanFreeArt în colaborare cu prietenul meu Dan Suhai şi scrieversuri.ro a avut loc aseară undeva prin zona Piaţa Iancului, ei bine mai încolo puţin, în Rss Pub mai exact. Mici dar şi mari artişti de toate tipurile şi de toate vârstele s-au strâns laolaltă să-şi recite micile creeaţii. Un eveniment la care am participat şi eu cu mare drag, chiar dacă a fost prima dată şi chiar dacă mă simţeam ca un copil de grădiniţă printre studenţi la master în anu II.
Nu ştiu, ce pot sa zic, per total a fost foarte tare, asta şi prin prisma faptului că a fost primul la care am participat, deşi aceasta este doar a 2-a ediţie a unui sir lung care se va desfăşura de-acum încolo prin mai multe cafenele din Bucureşti cu scopul bine întemeiat de a promova tinerii artişti şi în primul rând cultura. Faptul care nu mi-a plăcut a fost eu însumi. Eu nu am niciodată emoţii, sunt deschis la vorbă şi glumeţ mereu. Îmi simţeam corpul care cu cât se apropia mai tare de scenă (atunci când mi-a venit rândul să recit) cu atât îmi tremura mai tare, mai ceva ca un bolnav de parkinson în ultimul stadiu (-.-). Mi-am zis wtf is that? În fine, nu contează, am fost aplaudat după fiecare poezie, m-am simţit grozav, am fost apreciat de fiecare în parte, mi-a fost strânsă mâna de multe ori, am primit şi un volum de poezie din partea organizatorilor (am avut ca invitat special pe un anume Dan Podaru, profesor universitar, poet şi scriitor deopotrivă). Tot aseară am aflat nişte chestii tari despre teatru de la o anume doamnă Iulia, care joacă pe scenă de destul de mult timp şi cu care mi-a făcut plăcere sa stau la vorbă şi să-i ascult poveştile.
Ce pot să zic per total, că a fost genial, şi genial la mine înseamnă foarte tare. Şi eu m-am simţit bine, simţeam că sunt printre amici, chiar dacă nu cunoşteam decât un băiat şi o fata pe-acolo :). Abia aştept următoarea ediţie, să fiu şi mai curajos când urc pe scena :)). Şi să fie ceva mai multă lumeee!
Fie că vrei să spui un simplu „Bună”, fie că vrei o favoare de la cineva, fă-o la timpul potrivit. Ia-o uşor, nu te grăbi, totul depinde de ce îţi doreşti. Dacă îţi doreşti rezultatul minim, fără prea mult efort, fa-o pe loc. Însă, dacă e ceva mai serios, dacă vrei sa-ţi atingi scopul neaparăt şi vrei cel mai bun rezultat, atunci aşteaptă. Cel puţin până tu crezi că va fi momentul.
Ştiu, aşteptarea este poate cel mai greu lucru, dar uneori se merită atunci când obţii ceea ce-ţi doreşti. Nu sunt şanse 100% sa reuşeşti, dar trebuie să încerci şi să vrei să faci asta! Ai o singura şansă şi trebuie să tragi de ea, să crezi în ea. Nu e mare lucru, dar nici nimic neînsemnat nu e…
Ţi-e frică să o faci? Fii sincer (gen eu zic…care-s cel mai fricos la lucruri de genul). Şi ce? M-am îmbătat într-o seară şi am reuşit, chit că era ceva mai delicat. Dacă persoana în cauza nu-şi dă seama de faptul că tu eşti într-o stare de să zic…ebrietate acută, merge la fix. Doar că te trezeşti a doua dimineaţă zi şi aştepţi un răspuns tremurând. Uhh…