Mă-ntind pe asfalt ca pe un covor
Trecând cu vederea prin viitor.
Dar vântul m-aruncă departe în zare
Și mă țin de tine cu-ncapățânare…
Sub tine simțeam șarmante placeri,
Dar azi nu mai sunt omul de ieri.
Pășesc să te văd în timp ce adormi,
Dar mersu-mi barbar strivește comori
Încerc să nu zornăi plecat ca din tobe
Întinzându-ți o mână, te-acopăr cu vorbe
Nu-mi iese. Te scoli și mă sperii
Si dispar ca soarele la lasarea serii…
Sunt doar gânduri defăimate
Îngropate fără popi.
Sunt doar sentimente vi, ce trăiesc fără un trup.
Sunt doar drumuri pietruite, transformate în noroi
Ce se scaldă acum în ele, sentimentele din noi.
Să mă odihnesc în pace, așa îmi spuse Dumnezeu.
Să las candele să ardă să las sufletul deschis
Lumina să mă pătrundă să nu devin iar un păgân.
Că fără pic de sentimente, sufletul îmi e bătrân.
Cât am plâns în drum spre Eden, nu știi femeie decât tu!
Că m-ai lăsat pradă nemuririi și-acum merg pu-n singur drum.
Nici nu voi să știu de tine, cu toate că îmi doresc…..
Dar ești diavol întrupat, de aceea te iubesc.
Zilele tind către sfârșit, nimic nu respectă legea firii.
Sentimentele trăiesc în deznădejdea nemuriri
Tu nu mori odat cu mine, căci tu știi să mai trăiești.
Eu poet nedreptăți de iubire, am uitat cum să fac asta.
Oferă-mi acea moarte fără de moarte.
Doamne,Dumnezeule, lasă-mă să-ți dau viața mea.
Nu îmi pune în cale, amintiri ce știi că le iubesc.
Lasă-mă pe calea strâmbă, vreau ca Tu să mă îndrepți.
M-am născut bolnav de moarte, de aceea iubeam durerea….
Acum durerea se lasă, se propagă în sufletul meu ca un cancer.
Doamne, Dumnezeule, lasă-mă să-ți dau viața mea!
Nu te gândii la mine ca la un păgân, lasă-mă pe mine, pe mine să mă răzbun…
Am gânduri ce mă lasă flămând de viață.
Am lacrimi ce mă seacă de speranță
Am rămas cu o viață ce devine palidă la față.
Mi-au dispărut duminicile calde, deșii afară-i vară.
M-am culcat cu speranța, că sufletul o să vrea să moară.
Îmi țin singur doliul, că altcineva nu mă știe….
Rămas pustiu, iar funii se innoadă….
Crăci ce se frâng sub talpa mea, se bucură că mor..
Soarele-i ascuns, îi e frică de nemurire,
Dar viața mea devine pe zi ce trece, din comedie….
Actorul principal se mută-n scena de tragedie.
Doamne, Dumnezeule lasă-mă să-ți dau viața mea.
te-am prins cu gagică-mea în pat
când o căutai prin sertare
frate eşti bolnav?
ăsta-i locu’ meu de parcare
Daaaaa!
Nu sar scântei din mine încă
Da’ bubuie artificii
Cum ai putut să-mi faci asta
când străluceam ca licuricii…?
în metrou când apari se uită toţi lung
că ăştia-s bulangii
oh da, te laşi prinsă în cârligul lor de pescari fustangii
nu vreau s-ajungem la războaie sau la telefoane
că-ţi arăt unu ca tine
care acu e jumări conservate prin bidoane
ok, acum tu. Ia loc la loc
ştii c-am fost uşă de biserică într-o scară de bloc
Nu cred, nu suport, e un coşmar
te-ai aha aha cu unu’ care vinde zâmbete la aprozar
şi cine ştie câte ţi-a vândut
cât timp a trecut
prin câte zâmbete, prin câte sâmbete
şi prin cine ştie ce aprozare şubrede
te-a durut?
doar dacă era prima dată la prima ciocolată
si vânzătorul era primul care-ţi cerea numarul
pe o hârtie creponată…
îmi vine să-l sugrum
mi-ai dat focul ăla şmecher, da’ m-am înnecat în fum!
şi da, ţii lumea atentă, da’ fii tu atentă
nu e vorba de vre-un băiat
eşti doar un pic…apă plată nu ştiu de ce am scris asta
m-a bătut nevasta
sau nu mi-a vorbit de-o săptămână
cine dreacu-şi dă seama?
bă stai…trebuia s-o iau de mână?
las’ că-i crosetez un pulover de lână
şi o să-i treacă…o să-i treacă, sper să-i treacă
da’ nu-i trece…
nici măcar cu 5 pulovere şi nici măcar cu zece
pun mâna pe şoarece şi dau post să vadă suspecta
poezii ca asta nu găseşti nici prin cărţi la Diverta!
Timpul trecea în secunde inegale
Eram un pădurar în peisajele urbane
Pierdut prin cetate, scări reci şi ziduri de beton
Totul e contra cost, încerc să trăiesc trăgând înc-un jeton…
<<„Nu știu” răsună cel mai des în cap;
Mă răzgândesc de 7 ori despre unde vreau să-ncap
Că în față am un puzzle de 7 miliarde
De piese: vise destrămate >>…
Meditez de 7 nopți prin turnuri și mansarde…
Nu reuşeam sa simt nimic sub soare
Şi în cap te-aveam expres numai pe tine
Pe cap purtam coroana, nici urmă de-alinare
În suflet dricul zilelor senine.
Am 7 tripuri clare care din cale-afară-s ilegale.
Sunt 7 muze; nu mă-ncântă, doar îmi stau in cale.
Azi mă satisface mai puţin ca ieri
Iau o bere, o desfac,
Trag un fum și mă refac.
Deşi ştiu că nu mă duce nicăieri…
Poezie scrisă în colaborare cu Piramidon
o9noapte 