Ciudate….
S-au scurs amintiri ciudate prin venele mele seci.
Lacrimi stau bine puse de-oparte, nu vreau să le reneg.
Mă gândesc prea des, la ce-o să fie mâine,
Și uit ca să trăiesc astăzi, căci am gândul în altă parte.
Timpul mai așteaptă, dar în niciun caz pe mine.
Că eu am uitat de el și la rândul lui și el de mine.
În față-mi zace puntea, pod sihastră fără mărgini.
Iar pe spatele meu stă urma vărgii dată de soartă.
Am uitat ce-i zâmbetul, am uitat cu mai e marea.
Că mă cuprinde dorul de ea, când se aprinde zarea.
Valurile ei stau goale, sub stelele cu părul grizonat.
Am uitat ce-i dorul, fiind cuprins de remușcări.
Că-mi ucideam în fiecare zi, și ultima fărâmă de suflet.
Și prin venele mele se scurgeau amintiri tot mai ciudate.
Și-n sufletul meu ard tot mai multe candelabre…
Spre a-mi lumina, amintirile ciudate.