În zori odată cu durerea m-am trezit și eu.
Am luat la pas întreaga viață și mai apoi am stat.
Numai știam cine sunt eu nu știam pe unde sunt…
Că în jur era durerea ce mă privea tăcută.
În ochii ei cei melancolici vedeam o droaie de regrete.
Apoi m-a strâns tare la piep și mi-a dat drumul în mare
Pluteam tot mai departe de țărm și de iubire.
Că pluta mea din vise se tot ducea la fund
Claustrofob într-un ocean mă simțeam stăpân.
În singurătate mă simt ca acasă dar mă simt respins de ea.
Am plecat umil spre casă, pe urmele pașilor mei s-a pus durerea.
Doamna mea cu ochi nemaivăzuți de mine, pleacă și lasă-mă pe mine.
N-am ce dăruii nici nu vreau ca să primesc ceva.
În zori odată cu durerea m-am trezit și eu.
Tulburat de liniștea din jur, cat să-mi amintesc…
Pe cine am iubit și pe cine îmi doresc.
C-au trecut atâția ani au trecut atâtea zile
De când te privesc doar printr-o amintire.
Iubirea mea de mult plecată oare te mai întorci acasă?
Și dacă ai să vi și n-ai să mă găsești să-mi lași măcar, o amintire.