Etichetă: Uratul

Refuz să cred

februarie 12, 2016

Hai să mai stăm puțin de vorbă, un ceas sau poate două,3926631f801201586996f16207a27cd0
Să uităm pentru o clipă, că mâine, cine știe, nu mai suntem.
Cu acest gând să ne culcăm, îmbrățișati și triși,
Să nu ținem cont de ce ne este rezervat, ci pur și simplu, să trăim.
În vis să fim doar unul, un trup ciudat, frumos.

Prin ochii mei să vezi urâtul iar prin ai tăi frumosul,
Tălpile noastre să cunoască același drum și-același prag,
Iar mâinile noastre să unească, tot ce ne-a fost dat.
Și să uităm pentru o clipă, că ne-am îndepărtat.
Iar prin același vene să curgă aceași viață.

Ciudat concept, stârnit din ura mea de moarte.
Că te-am lăsat, în noapte, în zi, în ploaie, în furtună.
Eu acum, ce mă fac?! Ce sunt? Cine sunt?!
Sunt tu sau sunt eu?! Trăiesc prin tine? Sau prin mine?
Cine sunt, sau mai bine spus, ce-am devenit?
Plecarea ta a fost acerbă, refuz să cred, că m-am trezit.

Onomatopee

iunie 23, 2015

Afară e toamnă, între noi cântă-n ecou delirul.
Ploaia propagă peste noi epigrame ce le știm deja.
Vântul suflă scrumul uitat în scrumieră.
Zboară între noi, fițuici despre iubire, c-am fost absenți la acea oră.
Îmbătrânit de boală, acum tânjesc să fi asistat la ea.

În sala pașilor pierduți, răsună acum tăcere.
Îmbujorați de-arome dulci, ne îmbătăm cu amărăciune.
Curge prin noi, se manifestă prin venă.
Iar toamna zace între noi cu zecile de vise.

C-afară e frumos, dar între noi purcede urâtul.
Că mă îndepărtez de tine cu trupul și cu gândul…
Astea-s vorbes spuse de mine , flămândul.
Cu gândul, cu fapta și cu ideea,
Mă tot gândesc acum, oare care-i onomatopeea?

Ore se scurg în toamnă, timpul nu șade pentru mine.
Pentru noi se gândea, dar acum nu-și vede rostul.
Că iarăși am greșit eu păcătosul, pardon flămândul.
Că m-am îndepărtat de tine femeie, cu gândul și ideea
Și-acum în natură, oare cine-i onomatopeea?