Sunt atât de obosit, asta-i o oboseală psihică.
Am urlete în mine ce în fiecare secundă le sugrum,
Sentimentele mele sunt reci de parcă sunt stropi de rouă.
Sunt un Rotus călător cu metehne şi dureri sufleteşti….
Iar fiecare zi ce vine parcă mai rău mă amăgesc.

Am speranţele-n matriţă, zac de ani de zile acolo,
La ce bun când lumea mi se împarte-n două…..
Asta-i o zi aridă cu vânt tomnatic şi cu soare de vară,
Dar eu sunt un călător vechi, trebuie să merg până la capăt.

Am trupul zidit în stâncă, în cărămidă, în orice rocă căzătoare
Și cad răpus de timp pe zgura arzătoare
Căci timpul ne zugrăvește riduri în fiece secundă a vieții
Nu mă regăsesc decât în cascadele ce-mi udă norii feței
Și mă subjugă topindu-mi zadarnic clipele tinereții!

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill