Plouă cu îngeri

Doamne, plouă cu îngeri din cerul arsploaie si umbrela

Dă-mi Doamne aripile înapoi să-mi șterg lacrimile

Să-mi sumec mâinecile și să vin la tine-n zbor

Lasă-mă doar ca o pasăre de noapte, ce nu-și găsește cuib

Nu mă renega, că nu știu oful cui să îl spun în cuvinte

Pământul să mă cheme, într-un nor de cenușă stinsă

În smoală să stea lacrima mea prescrisă-n sânge

Să mă iei în brațe șă mă strângi tare la piept

Și să mă înțelegi  Tu Doamne, că-s doar un om și un poet

Ce nu-și găsește-n viață, drumul cel corect

Sunt doar un ceas ce se învârte invers sunt doar un vânt ce nu adie

În brațele ei încerc să-mi iau adio, iartă-mă iubito, iartă-mă pentru o vecie

Că în astă seară,gândul meu nu va mai scrie și glasul nu-mi va mai vorbi.

Ființele din îngeri

Îngerii sunt precum o adiere caldă de vântlarge (1)

Nu ști când apare și te îmbrățișează dulce

Când te sărută pe frunte când îți e încruntată

Îngerul apare ca o bucurie sub un chip uman

Ce te dezlănțuiește de tot ce e inuman

Când in mintea ta zace tot ce nu-ți priește

Îngerul apare și te miluiește cu vorbele lui calme

Liniștește marea pe care urmează să păseștitumblr_mowegpEKD91qzq158o1_1280

Îți alină gândurile pe care nu le închipuiești

Nu primește inimi în dar vrea doar zâmbete

E un grădinar ce întreține planta ta de viață

Ce se usucă sub fiecare rază de soare..

Pe nisipul burgund se oglindesc crabii roșiatici

Și pasul meu grăbit îi ocolește pierdut când cade

Îngerii sunt doar ființe ce ne ocrotesc la greu

Dar îngerii-s ființe,pictate cu lacrimi în ochii mei.

Bătrânul plop

copacul-de-pe-deal-1654Din pământ se naşte şi în pămant se-ntoarce

Un plop bătrân cu crengi sărace

Bătut de vânt şi ploi în serile târzii

Din el se rup şi cad doar frunze argintii.

 

Seara târziu în câmp, când soarele apune după deal,

O bătrânica plânge, în poala plopului, amar

Nu s-a născut fiinţă în toate aceste vremuri

Să nu te consoleze când plângi şi te cutremuri!

 

A trecut timpul peste oameni şi timpul peste sat

Din deal până în vatră, un izvor a mai secat

Un cântec se aude, seara târziu prin ploaie şi potop

A mai trecut încă o zi din viaţa unui plop…

Foto: Alex Marius

Sursa foto: F64

Oamenii iau locul, dar prea puţini frecvenţa locului…

timpulMiroase a ploaie, într-un sfârşit de august în care timpul şi-a setat gardianul să stea de pază la poarta minţii mele de artist. Eu, un mic artist copleşit de absolut orice bătaie minoră a vântului, încerc să îmi dau seama dacă totuşi plouă, sau dacă într-adevăr secunda care tocmai a trecut mi-a picurat pe suflet cu regret că totuşi…a trecut.

Mă uit la locu’ ăsta uitat de oraş, uitat de lume, şi nu realizez când au trecut 14 ani de când am început să colind aceste străduţe. 14 ani de când bat din uşă-n uşă să-mi chem prietenii pe-afară. 14 ani de jocuri, căzături, belele, urlete şi plânsete. Ziua e mai pustiu ca în toiul nopţii, seara…nimic interesant. S-a pierdut toată bucuria de copil care zburda pe iarba din curtea căminului nr.3 din spatele blocului în care locuiam. Părinţii vin la amiază, îşi iau copii de la creşă, îi dau  5 minute în scrânciobe, şi pleacă.

Timpul a trecut, şi s-a învârtit în cerc ca un turist într-un teritoriu nou. S-a debusolat prea tare ca să îşi dea seama unde este şi ce cauta acolo. Asa că trece mai departe, fără să-i pese de urmările ce se aduna val vârtej în spatele lui. Peisajul e prea trist ca măcar însuşi eu, care acum nu mai sunt copilul anilor 2000 care făcea parte din peisaj, dar care încă mai pot face ceva sa schimb dacă nu tabloul, măcar sa-l schimb pe cel care l-a pictat.

Lumea bună, oameni vechi, se mai adună seara să mai spună o poveste-două, în timp ce pasează de la pom la om o sticlă de bere. Ce-am făcut la munca în timpul zilei, ce-am făcut toată ziua în casă, cum merge facultatea. Odată ne jucam fotbal pe maidan, acum am rămas cu zeci de amintiri care zac atârnând de crengile aceluiaşi nuc din spatele scrânciobelor, şi sub acelaşi nuc vor rămâne vii poveştile cu noi toţi indiferent ca suntem sau nu prezenţi aici…

 

 

Meleaguri de odinioară

Vântul cald ce adietumblr_lield8HlE71qdcr3qo1_500_large
Mă îndeamnă uşor către vie
Acolo unde amintirea’i tot mai vie
şi totul are să vină
Acolo cu noaptea poleită în surdină
Se ascunde şi nu vrea să vină
Pisica ce miorlăie speriată
Lângă colţul de casă
Unde câinele şade sub masă

Şi eu privind pe geamul din casă
Privind afară spre acea mireasmă
Din florile de tei ce şad şi ei de veghe
Ca nişte călugări in zeghe