Fără titlu
Am alergat în contra timp, crezând că e mai bine.
Trecutul se-ntorcea, era un bumerang purtat de vânt.
Lumini îmi străpungeau privirea, claxoane mă surzeau….
Un țiuit mă ținea treaz, când trupul se pregătea să cadă,
Eram doar eu, sedat, anesteziat, căzut pe balustradă.
Priviri mă cunoșteau, doar una era străină.
Era o graniță ciudată, sensuri unice, doar eu pe contra sens.
Foi în jur cădeau, erau zeci de poezi, erau zeci de amintiri,
Le răsfoiam pe toate, dar pe tine nu te găseam, unde te-ai dus?
Emma, scoate-mi acele din vene, hrănește-mi trupul cu tine,
Ridică-mi membrele amputate, mișcă-mi ochii verzi.
Zdruncină-mă, lovește cât poți tu de tare,
Dar, doar fă ceva, și învie-mă la loc.

