eu nu sunt unul de-ai lor
unul de-ai voștri
sunt unul de-al meu
vă privesc trist de sus
de pe muntele Olimp
imaginează-ți că recit această poezie
nu cu o voce tristă pierdută peste mări
ci cu o voce care e AICI
AICI
din cupe aurite beau nectar
sau mai degrabă beau din pahar
să-mi înec cică acel vechi amar
cum îneci cu patos o linguriță de muștar
nu poți
E gândul meu ce îți vorbește în această zi
Te rog nu te preface că nu-l cunosti, că-l ştii
Asta este vocea mea, sper să o auzi
Să nu fi uitat serile când îți șoptea iubire
Doar tu mă ascultai printre copacii surzi
Lasă-mă te rog, să mai beau o cană, din acest ceai dulceag
Că afară bate vântul şi eu nu-ţi sunt aşa de drag…
Cum ar trebui să fi fost și vocea ta, dar acum e agonie
Că nimeni n-are să știe, că glasul meu acum
e pierdut pe vecie
Te rog, tu moarte să-mi vorbești
încotr-o să o apuc?
Zi-mi tu , de ce mă părăseşti?
Lasă-mă să pier, să leșin și să cad pe spate,
să adorm cu gândurile mele toate
Sunt răni ce s-au deschis,
când uși erau trântine și geamurile sparte…
Asta patesc când mă gândesc la ea
În fiecare noapte…
Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx
Se stinge o zi se aprinde o nouă noapte de cenuşă
Moare un om,apare un înger, printre suflete aride
Mâna mea scrie cuvinte mult prea morbide
Într-o nuanţă de toamnă în braţe cu o copiliţă sfântă
Cu zâmbet de prinţesă şi voce caldă ca de o mierlă unică
În a mea privire se citeşte bucuria alături de ea tristeţea
Se contopesc ca prin minune şi eu redau lucrurile pe cunune
Peste tot în juru-mi sunt fapte bune de la fiecare om , fără de nume
Luna-mi este sus de veghe îmi luminează calea chiar de nu mă vede
O strig pe nume şi-mi apare-n cale ca o pasăre vine din zare
Cuibul ei cerul cel mare plin de puf de îngeri largi în aripi
Palizi pomi se culcă mult prea devreme tremurând de frig, dezveliţi de frunze.
Seara mă trezesc buimac , caut un tricou să mă îmbrac
O voce mă cheamă, dar nu cunosc al ei glas.
Cu urechea la geam stau si ascult chemarea
Ridic privirea spre cer, văd un ocean de stele
Ce înoată într-o baie de plăcere
Ce plăcere să stau să le privesc, nopţi întregi aş sta să le vorbesc
Din poeziile mele să stau să le citesc
Cu privirea le cuprind, peste ele aş vrea să mă întind
Dar din păcate sunt prea mic pentru aşa plăcere
Acum mă mulţumesc şi cu o mângâiere
Le privesc pe toate, doar una e mai sus în spate
O salut, dar nu vorbeşte, din ochii mici abia clipeşte
Luna’mi zice că nimănui nu vorbeşte, doar mie care’mi zâmbeşte
Luceafărul e fabulos si măreţ, nu vorbeşte orcărui mic poet
Mă uit la ceas, mai e un pic, până apare falnicul răsărit
Stele odată au mai sclipit şi au plecat spre infinit!
Ce seară…chiar dacă nu am dormit, nu m-am mai simţit obosit
o9noapte 