Vorbeam azi cu o fată şi…tot m-am oferit să-i fac un favor şi ea şi-a cerut scuze de deranj că m-a rugat ceva şi aşa mai departe. No deranj! De fapt, păţesc a mult-a oară să primesc replici de-astea care la început mi se păreau interesante, acum m-am plictisit de ele şi trebuie să îi rog pe respectivii să nu mai folosească astfel de formule de politeţe la persoana a 2-a destinate mie. Îmi eşti prieten, prietenă, vechi prieten, fost coleg, coleg şi aşa mai departe, cere-mi ce ai nevoie şi ia vezi că sigur o să te-ajut.

Deranj înseamnă atunci când sunt pe mess şi joc Wow, şi sunt dnd şi mă buzuiţi ca retardaţii să vă ajut la fel de fel de tâmpenii. Ăla da deranj. Sau când sunt pe mess şi scriu teme. Sau când stau pe invisible, dar în cazul meu, nu prea stau.

Deranjul mai există şi atunci când, chiar să nu te bag în seama îţi răspund cu „da”, „bine”, „sigur”, „vedem”, „nu ştiu”, „probabil” etc în cazul în care n-am chef să vorbesc, sunt plictisit, supărat sau cel mai probabil obosit şi folosesc astfel de replici ca să nu stau mult la taclale şi te aprob în tot ceea ce spui.

Simplu, şi încă unii nu pricep sau nu îşi dau seama de chestia asta şi trebuie să mă exprim în cuvinte, clare şi concise pe treaba asta. Sau simplu, nu iau de seama şi gata, indiferent că e ceva important sau nu. Suna-mă dacă nu-ţi convine (-.-)