Ori îs nebun, ori disperat, ori papă lapte

 

Azi am paţit-o pentru a “n”-şpea mia oară şi mi-am dat seama de un lucru clar: de cate ori întâlnesc o fata, chit că vreau chit că nu, degetele pe tastatura sau mâna pe foaie încep să scrie o poezie despre respectiva fără să se oprească. Mă jur. Am încercat să mă abţin, pfff…da’ de unde! Ca un nebun, şi curios, dar foarte curios că îmi iese. Îmi iese de fiecare dată, rima, versuri, metafore, descrieri toate sunt la locul lor. Pot să le zic poeziilor despre fetele pe care le-am întâlnit că sunt chiar capodopere. Foarte bune.

Şi acum, înapoi la fata noastră (a mea şi a eului meu interior). Sa fiu sincer, am întâlnit-o acu’ vreo câteva zile (5 mai exact) şi de-atunci….ei bine ştiţi voi. Am mai petrecut de-atunci ceva timp prin preajma ei şi iata că în sear’ asta a venit şi inspiraţia. Detalii, chestii ceva? În versuri evident, dar o las anonimă. Nu’s acas’ şi scriu pe un laptop care nu este al meu. Nu că ar fi citite textele mele dar…aşa totuşi, în caz de orice…

Mai am de lucrat un pic la ea şi e gata. Ce-i cu titlul probabil vă-ntrebaţi. Nebun. Da. Ce aia a mea, de fiecare dată când cunosc lume nouă tre’ să-mi şi placa de cineva? The fuck is that? Disperat? Şi încă cum…ridic în slăvi prin poezii fete cu care abia dacă mă salut. De ce? Uite pentru că sunt papă lapte şi n-am în mine nimic pentru a face mai mult. Sunt exact ca tipul ăla de pe youtube, care se aşeaza pe bancă şi citeşte o revistă şi apare o tipă. Se uita unii la alţii, dar tipu tace chitic, şi intră fata prima în vorbă…ăla-s eu.