Etichetă: Flori

Orașul scrum

iunie 26, 2015

Ai ars,extraterestrii_din_zona_veche_76769600
Până la scrum
Orașul umbre e tăcut.
Timpul trece,
Și tu nu înțelegi,
C-am colindat marea
În lung și-n lat.
Iar trecul s-a făcut prezentul inutil.
Că-n umbre, vezi muguri cum răsar.

Corola e distrusă,
Iar eu sunt inculpatul….
N-am atins un fir de păr al naturii,
Și ea pe mine mă acuză.
Ce muză?
Cu chip de om și suflet de nălucă
Trece prin privirea mea,
Oare unde vrea să mă ducă?
Că-s doar un om de lut.

Și noaptea șade la geam.
În orașul ars până la scrum…
Colindătorul poet|
Încă merge prin el pe jos.

Iar flori
Flori de tei,
Tei căzuți mult prea devreme
Mă-ncântă cu mirosul lor,
Ce miros dulce de moarte
Ce mă trântește
De parcă capul îmi sare de pe umeri
Că-n nevroza mea, mă joc cu greieri
și orașul în urma mea
arde de se face scrum.

Numai una

octombrie 2, 2014

Umplând singurătatea de spaimă și fiori946387_894034977291049_3739896270687088022_n

Rescriu acum iubirea trăită rareori..

Și scriu încetul cu încetul, tot ce mi-a fost frumos.

Că lumea a fost marea,dar n-a fost cu folos.

Și las în urma mea, semnele uitării…

Printre cadavre și uitări mă-nchin acuma mării.

Să-i zac pe fund, să pier, o viață s-o trăiesc

Să nu-mi revăd vreodată,chipul pământesc.

Că-mi e dragă una, și știe c-o iubesc.

Și scriu aceste versuri,pentru că o doresc.

Umplu toată valea de spaimă și fiori

Să-i luminez ei calea, de dragoste și flori.

Anonim în anotimpuri

aprilie 8, 2014

Sau închis sub cer,  culorile perfidetumblr_many2qojpv1rtb5hho1_500

Înmuguresc în voie, flori ce-s de romanțe pline

Sa dus departe întunecatul cer. S-a dus departe sper…

Că-l simt așa aproape, îl simt că-mi suflă-n ceafă

Sau închis sub cer, culorile aride, culorile mult prea seci

În lacrimi să te înneci tăcere, în lacrimi să învii iubire

Că te-am așteptat atâta vreme,sub troiene de alb fin

Învie tu amurgul,că e mult prea palid,că e mult prea gol

Că are să-mi ducă dorul, precum ploaia ce vine dintr-un nor senin

Că-mi pun acum pe tavă, sufletul meu lin ce e mult prea greu

C-a mai trecut o iarnă, peste mormântul meu.

Simt

mai 16, 2013

Şi într-o carte, nu mai ştiu în caretumblr_mkm3erFcLX1r7uixoo1_400

Ţi-am văzut întâia poză dragostea mea

De atâta timp te-am căutat în zare

Şi nici acum nu te-am gasit şi simt că nu am stare

Sufletul îmi este flămând fără de tine

Lacrimile-mi sunt grele ca de plumb,

Şi-aud  din cer cum cad mii de rubine

Învăluind întreaga plajă cu fire de nisip burgund.

Mici şi luminoase raze de soare în fântânile goale

Zeci de cuvinte de ocară şi valurile astea învolburate

Toate adunate  parcă mă doboară

Fluxuind dezordonate…pe ţărmul lumii de odinioară…

Hai să mergem pe ogoare, agale draga mea

Perseverentă îţi este privirea în această seară

Şi simt cum de pe mal tu mă cuprinzi de subţioară

Strânge-mă în braţe, o dulcea mea mioară…

Că e un peisaj dezolant în acestă beznă

Din pământ nu mai răsar, acum cad pe faleză

Şi lumina zilei nu mai cunoaşte zorile

Că pe acest tărâm de zgură s-au ofilit şi florile…

Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx

Silentio

aprilie 8, 2013

Mergând agale pe strada îmbătrânitămefx
Aştept ploaia ce e bine venită
Petale de flori de cais se împrăştie
Peste pâmântul ars de soare
Şi pe cer se mai zăreşte din când în când
Un stol de păsări călătoare
Privind odată cu mine cum se stinge zarea
Că odată cu noaptea vine pierzarea
Căutând într-un sertar lumânarea
Că poate luminează ea aceste hotare
Pierdute în disperare…
Că tot mergând agale, genunchii rău mă dor
Că’s petale călătoare în priviri uşor domoale
Căzând peste nostalgicele trotuare
Ce niciodată n-au fost aşa de păsuite de oameni
Acum tocite de glasurile părăsite
De forţe mărginite şi sunete ce se pierd în crăpături infinite!