Ascunsă

Am răscolit multe amintiri, sperând că te găsesc.
Am căzut de mii de ori, crezând că ești sub flori…
Marea în lung și lat, am luat-o la pas.
Crezând că ești naufragiată pe un vas.
Am luat stelele în palmă, crezând că ești tu una
Mi-a căzut pe umeri bruma, și-am zis că-i mâna ta.

Poate rău te caut, de aceea nu te-am găsit
Că livezile sunt mari și eu m-am rătăcit.
M-am lăsat purtat de vânt, și te-am tot căutat
Printre lunci și văi, prin câmpii și dealuri…….
Dar poate marea m-a mințit.
Sau poate n-am căzut de multe ori
Și tu stai undeva ascunsă sub flori…

Atâtea amintiri zboară precum un stol de fluturi
Iar eu mă prind de-un singur fir, să le țin urma…..
Și-n jurul meu zac umbre și cenușă….
Mă simt atât de singur și de renegat.
C-am tot zis că te caut și nu te-am mai căutat.

Orașul scrum

Ai ars,extraterestrii_din_zona_veche_76769600
Până la scrum
Orașul umbre e tăcut.
Timpul trece,
Și tu nu înțelegi,
C-am colindat marea
În lung și-n lat.
Iar trecul s-a făcut prezentul inutil.
Că-n umbre, vezi muguri cum răsar.

Corola e distrusă,
Iar eu sunt inculpatul….
N-am atins un fir de păr al naturii,
Și ea pe mine mă acuză.
Ce muză?
Cu chip de om și suflet de nălucă
Trece prin privirea mea,
Oare unde vrea să mă ducă?
Că-s doar un om de lut.

Și noaptea șade la geam.
În orașul ars până la scrum…
Colindătorul poet|
Încă merge prin el pe jos.

Iar flori
Flori de tei,
Tei căzuți mult prea devreme
Mă-ncântă cu mirosul lor,
Ce miros dulce de moarte
Ce mă trântește
De parcă capul îmi sare de pe umeri
Că-n nevroza mea, mă joc cu greieri
și orașul în urma mea
arde de se face scrum.

Leagă-mi…

Leagă-mi ancora de gât și aruncă-mă în mare.
Să mă scufund odată cu sentimentele primare….
Că-n lumini selenare apa prinde viață
Și-n adâncul ei se îneacă o ultimă speranță.
Leagă-mi ancora de gât și aruncă-mă în mare.
Lasă-mi sufletul să plece, n-arpinde lumânăre.
Calea mea-i întuneacată cum a fost de-atâtea ori.

Du-mi trupul departe, dezleagăl de fiori
Iubește-mă ca altă dată chiar de ar fi să mori.
Sentimentele tale mi-au devenit străine,
Ca o pasăre ce tot zboară, că nicăieri îi este locul…
Și-apoi să-mi anesteziezi trupul să uite ce îl doare
Apoi să-mi servești otravă să uit că mai exist.
Că port blestem de viață pe umeri-mi tăiați.

N-am vrut iubire de la frați că a ta mi-a fost de-ajuns.
Dar iubirea-ți era trecătoare,mă doare că nu mi-ai spus.
Am omis să-mi scriu durerea, căci lacrimile-mi stricau lucrarea.
Dar asta mi-a fost soarta ca să lupt cu ce nu pot uita.
Și în adânc de mare, oamenii prind viață…

Călăuză

Suspină în amor, si dorul simt că vine.

Învăluit în bratele tale, îmi descâlcesc privirea.

Mâna-mi lunecă usor peste pieptul tău

Buzele mele îți sărută gâtul încins de amor.

Nu-s beat, dar sunt ametit de privirile tale

Mă-nvârt în încăperea asta tencuită cu dragoste.

Pe pereti stau zâmbetele tale si pe tavan iubirea.

-Stinge lumina că-n seara asta strălucim.

Nici ploaia ce vine nu ne stinge focul ce ne arde în inimi

Trag plapuma peste noi cand o vad zambind

Sa ne-acopere trecutul strivit de dureri

Lasa magia clipei sa faca sa dispara totul in ceata

ia-ma de mana si calauzeste-ma-n viata!

Trânteste-ma bine, de peretii camarutei

sa-mi infigi in inima sulita dragostei

caci te prelingi peste mine ca pantalonii mulati

si nu te mai saturi de atingeri si sarutari

Esti muza secreta dintr-un sertar de birou

Il deschid si te caut in fiecare colt

Imi acoperi ranile deschise precum un garou

dar nu stiu, de tine s-a lipit vreun sentiment?

Tipi tare ca da, de parca sentimentele ti-ar provoca orgasm

am bagat la cap, acum e randul meu

nimic nu-i pierdut, n-avea regrete draga mea

adanc in ocean zace ini inima, inchisa-ntr-un cufar

scufunda-te, dar ai grija ca

cu cat cobor mai adanc presiunea creste

si s-ar putea sa iti apese prea tare pe umeri.

Poezie scrisă în colaborare cu Hetea Alexandru

Sentiment de toamnă

Se îngenuchează toate sub bătăi de vânt643874_441863729204270_1097400222_n

Îngere încă mă simt pierdut și căzut la pământ

Aripile-mi sunt frânte și răzbat în zadar

Lasă-mă să zbor că-mi e darul cel mai drag

Îngere te rog să-mi trezești iubirea să nu plângă mult

Că-și va da seama singură că am plecat din amurg

Să mă scutur de praf că tare greu m-apasă pe umeri

Printre pomi văd răsăritul ce tare-mi va lipsi de-acum

Vine toamna și totul în jur va amuții sub glasul eilarge (2)

Munții se îmbracă cu hainele de iarnă pomii se-ntețesc

De frunze ce unele-și pierd rosul vieții și cad în infern

Îngere hai să plecam sub un semnul întrebării etern

Cum de s-a ajuns aici? Cum de încerci să mă convingi

Că rândurile mele sunt tot ce contează pe aici…

Sufletu-mi e acru am gustat din el,când mă rugam pe jos

Cu lacrimi în zadar și de prisos.